Știri - Anunțuri de interes public

Pagina 110 din 163« Știri mai noi1 ... 108109110111112 ... 163Știri mai vechi »
05Oct.2021

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniei 44 nu vor mai opri în stația Energia – sens Vivo.

Modificarea survine ca urmare a lucrărilor care au loc pe carosabil. Stația va fi suspendată strict până la încheierea lucrărilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere!



marți, 05 octombrie 2021


04Oct.2021

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

CT BUS anunță publicul călător că mâine, 5 octombrie, se suspendă traseele școlare - E1, E2 și E3.

Măsura a fost luată deoarece, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, nu se desfășoară cursuri în învățământul preuniversitar.



luni, 04 octombrie 2021


30Sep.2021

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

CT BUS anunță publicul călător că începând de mâine, 01.10.2021, autobuzele liniilor 5-40 și 14 vor face stânga în dreptul telegondolei din Mamaia, de pe bd. Mamaia pe bd. Aurel Vlaicu.

Modificarea traseelor survine ca urmare a măsurilor dispuse de Primăria Municipiului Constanța pentru resistematizarea traficului rutier în zona Perla.
Pe durata sezonului estival, autobuzele liniilor 5-40 și 14 au întors la sensul giratoriu de la Aqua Magic.
Totodată, reamintim că de pe 01.10.2021 linia 100M (Mamaia) devine linia 100.



joi, 30 septembrie 2021


28Sep.2021

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

CT BUS anunță publicul călător că începând de vineri, 01.10.2021, suspendă linia 100M.

Abonamentele emise pe linia 100M rămân valabile pe linia 100 până la expirarea acestora.



marți, 28 septembrie 2021


24Sep.2021

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

CT BUS anunță că, începând de luni, 27.09.2021, se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2022.

Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:
1. Persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
2. Pensionari cu pensii până la 2.100 lei (inclusiv);
3. Persoane în vârstă de peste 60 de ani, care nu realizează venituri;
Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie sunt:
a) cerere tip (de la orice tonetă CT BUS);
b) act de identitate (copie și original );
c) cupon de pensie (copie xerox) pentru persoanele menționate la punctul 2).
Cererile și documentele aferente se pot depune zilnic, la toate tonetele CT BUS.
Următoarele categorii de beneficiari NU vor depune cerere, dar vor ridica abonamentul / permisul de călătorie de la orice tonetă CT BUS:
- elevii din învățământul preuniversitar;
- studenții orfani;
- persoanele cu dizabilități (cu handicap grav, accentuat) și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav și accentuat precum și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap - pot obține permisul de călătorie de la D.G.A.S. Constanța – B-dul Ferdinand nr. 97 (Blocul Turn - Gară);
- persoanele cu dizabilități, cu grad de handicap mediu și ușor - pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;
- deținuții politici (Decret - Lege Nr.118 / 1990) și persoanele strămutate (Legea Nr. 189 / 2000) - pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS – Gară / la sediul CT BUS;
- șomerii - pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS - Delfinariu, KM 4;
- Beneficiarii Legii 416 - pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS – City Park Mall.



vineri, 24 septembrie 2021


16Sep.2021

TRANSPORT ÎN COMUN GRATUIT

Pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilității, la solicitarea consilierilor locali USR, Primăria Constanța va oferi gratuitate tuturor persoanelor care aleg să circule cu mijloacele de transport în comun în zilele de vineri, 17.09.2021, sâmbătă, 18.09.2021, și duminică, 19.09.2021.
Susținător și promotor al metodelor alternative de transport sustenabile, primarul Constanței, Vergil Chițac, încurajează astfel de inițiative de conștientizare a faptului că acest tip de mobilitate sporește calitatea vieții în oraș prin reducerea poluării aerului, a poluării fonice, scăderea numărului de accidente și are efecte pozitive demonstrate asupra sănătății populației.
Ziua de vineri, 17 septembrie, se va suprapune programului „Vinerea verde“, o inițiativă de mobilitate urbană la nivel național, care la Constanța a fost încurajată prin folosirea mijloacelor de transport în comun ori prin extinderea rețelei de piste de biciclete.
Menționăm că persoanele care dețin abonamente valabile vor beneficia de o prelungire a acestora cu 3 zile calendaristice.



joi, 16 septembrie 2021


Pagina 110 din 163« Știri mai noi1 ... 108109110111112 ... 163Știri mai vechi »